Odesa este cunoscută în lume drept „perla de lângă mare”, un oraș al arhitecturii rafinate și al bulevardelor însorite. Însă dincolo de fațadele teatrului de operă și ale palatelor se ascunde o altă istorie — aspră, de piatră și subterană. Ea începe pe Muntele Șkodova, unde și astăzi poate fi văzut un fenomen unic pentru Ucraina: o întreagă așezare săpată în stâncă. Acesta este „orașul-peșteră” al pietrarilor, care a devenit fundamentul pentru construirea întregii Odesa.
Istoria apariției: de la cazacii zaporojeni la constructorii imperiului
Istoria Muntelui Șkodova a început cu mult înainte de începerea edificării Odesa în anul 1794. După desființarea Siciului Zaporojan (fortificația militară și administrativă a cazacilor zaporojeni) în 1775, mulți cazaci nu au plecat peste Dunăre, ci au rămas pe teritoriile din nordul Mării Negre, care pe atunci aparțineau Imperiului Otoman. Ei au întemeiat așezări în apropierea Hadjibeiului (viitoarea Odesa), în special în zona actualelor localități Usatove și Kriva Balka.
Când Imperiul Rus a început construirea unui mare port, a apărut o nevoie acută de material de construcție. Muntele Șkodova s-a dovedit a fi o adevărată comoară — era alcătuit aproape în întregime din calcar cochilifer. Aceasta este o piatră moale, ușor de prelucrat, dar rezistentă, ideală pentru ridicarea clădirilor.
Pe versanții muntelui au venit sute de muncitori: foști cazaci, țărani fugari și pietrari liberi. Deoarece închirierea terenului și construirea unei case obișnuite erau costisitoare, oamenii au dat dovadă de ingeniozitate: au început să sape direct în versant. Astfel au apărut primele locuințe-peșteră, care ulterior au format străzi întregi.
Arhitectura „Epocii Pietrei” în secolul al XIX-lea
Casele-peșteră de pe Muntele Șkodova (astăzi strada Hladkova) nu erau simple adăposturi primitive. Ele reprezentau o adaptare unică a casei tradiționale ucrainene la peisajul colinar.
Procesul de creare a unei asemenea locuințe era următorul:
Sculptarea fațadei: în stâncă se tăia un perete vertical, în care se realizau ușa de intrare și două-trei ferestre.
Formarea încăperilor: în interiorul muntelui se extrăgea piatra, formând camere de locuit cu suprafața de până la 20–30 de metri pătrați. Tavanul avea, de regulă, formă boltită pentru o rezistență mai mare.
Finisarea: pereții erau nivelați cu grijă și acoperiți cu un strat gros de var. Aceasta nu doar lumina încăperile, ci și le proteja de umezeală și mucegai.
Încălzirea: cea mai interesantă parte era sistemul de coșuri de fum. În masa stâncii se săpau canale verticale care ieșeau la suprafața platoului de deasupra muntelui. Trecând pe lângă munte, se puteau vedea coșuri de fum neobișnuite, care păreau să crească direct din pământ — ca și cum sub pământ ar fi trăit ființe fantastice.
În interior domnea un microclimat unic: datorită proprietăților termoizolante ale calcarului, temperatura se menținea la +15–18°C pe tot parcursul anului. Acest lucru permitea economisirea lemnelor iarna și oferirea unei răcori plăcute în arșița verii.
Catacombele: labirinturi sub picioare
Sub nivelul locuințelor începeau propriu-zis catacombele. Acestea sunt vechi galerii de exploatare, unde piatra era extrasă nu pentru construirea locuinței, ci pentru vânzare. Minele de pe Muntele Șkodova sunt considerate printre cele mai vechi din regiunea Odesa.
Munca pietrarilor era extrem de grea. Ei lucrau la lumina opaițelor (lămpi cu ulei), desprinzând manual blocurile de piatră. Astăzi, în aceste subterane se pot găsi:
Graffiti ale trecutului: pe pereți s-au păstrat desene cu cărbune reprezentând cai, căruțe, iar uneori — calcule pentru piatra vândută sau numele muncitorilor. Urme de unelte: crestături clare lăsate de fierăstraie și târnăcoape transmit ritmul muncii oamenilor care literalmente au „mușcat” Odesa din stâncă.
În anii celui de-al Doilea Război Mondial, aceste labirinturi au devenit adăpost pentru locuitorii orașului în timpul bombardamentelor aeriene.
Fenomen cultural și Cimitirul Cazacilor
Pe vârful Muntelui Șkodova se află un alt martor tăcut al istoriei — Cimitirul Sotnîkivske (Kujalnîk). Este cel mai mare cimitir cazac păstrat din Ucraina. Aici se află peste 200 de cruci de piatră, cea mai veche datând din anul 1771. Formele crucilor impresionează prin diversitate: malteze, grecești, trilobate. Toate sunt realizate din același calcar cochilifer extras sub munte. Multe cruci poartă inscripții în limba slavonă veche, care vorbesc despre cazacii Armatei Mării Negre și familiile lor. Acest loc este cea mai bună dovadă că Odesa a apărut pe baza unei culturi și tradiții deja existente ale stepei ucrainene.
Muntele Șkodova astăzi: moștenire uitată
În prezent, această zonă se află într-o stare de degradare, deși potențialul său turistic este uriaș. Casele-peșteră de pe strada Hladkova se distrug treptat sub influența umezelii și a timpului. Unele sunt încă locuite: proprietarii moderni au adăugat verande din cărămidă la „peșteri”, transformând camerele săpate în stâncă în dormitoare sau cămări confortabile. Locul este numit adesea „Capadocia Odesa”. Aici domnește o energie aparte — un amestec de peisaj industrial (în apropiere se află o rafinărie de petrol), liniște cazacă străveche și măreție subterană. Muntele Șkodova este fundamentul Odesa, atât în sens literal, cât și metaforic. Este o mărturie a faptului că voința și munca omului pot transforma o stâncă sălbatică într-o casă primitoare și într-un oraș măreț.
Curiozități pentru cei interesați:
De ce „Șkodova”? Denumirea provine de la cuvântul „șkodă” (pagubă). Din cauza sărăturilor și a mlaștinilor de la poalele muntelui, drumul era atât de prost încât căruțașii își rupeau adesea carele și pierdeau marfa, plângându-se de asemenea „pagube”.
Tramvaiul prin stuf: pe la poalele muntelui circulă celebrul tramvai nr. 20. Traseul său trece prin desișuri de stuf și pe lângă casele-peșteră, transformând călătoria într-o adevărată incursiune în timp.
Energia locului: legendele locale spun că în catacombele de sub munte se aud uneori sunete de unelte la lucru, deși nu este nimeni acolo — ca și cum „spiritele pietrarilor” și-ar continua munca eternă.
Legendele Muntelui Șkodova
Muntele Șkodova, unde de-a lungul secolelor s-au intersectat destinele cazacilor, pietrarilor și contrabandiștilor, nu putea să nu fie învăluit în misticism. Când soarele apune peste liman, iar umbrele crucilor de piatră se alungesc, acest loc își dezvăluie latura sa „întunecată”. Iată cele mai cunoscute legende ale acestui ținut:
1. Legenda Pietrarului Alb
Aceasta este cea mai populară poveste printre diggeri (exploratori ai subteranelor urbane) și cercetătorii subteranelor din Odesa. Se spune că în adâncul vechilor galerii ale Muntelui Șkodova trăiește spiritul unui pietrar care a murit într-o surpare încă din secolul al XIX-lea. Spre deosebire de fantomele malefice, el este considerat un protector: potrivit tradiției, „Pietrarul Alb” apare în fața celor care s-au rătăcit în catacombe și, printr-un gest tăcut, le arată drumul spre ieșire. Dar vai de cel care coboară în subteran cu intenții rele sau aruncă gunoaie în labirinturi — spiritul îi poate „încurca” calea sau îl poate speria cu bubuitul puternic al pietrelor care cad.
2. Carul-fantomă (Fantoma ciumacilor)
Drumul de la poalele muntelui („Șkoda”) a fost mereu periculos. Bătrânii din cartierul Peresîp povesteau că, în nopțile cu ceață, când limanul se contopește cu cerul, se poate auzi scârțâitul roților unui car vechi și strigătele înfundate ale vizitiilor. Se spune că sunt fantomele ciumacilor (negustori și transportatori de sare din secolele trecute), care odinioară au rămas împotmoliți în aceste mlaștini și nu și-au mai putut duce marfa la destinație. Întâlnirea cu un asemenea „fantom” era considerată un semn rău — prevestea eșec în orice călătorie.
3. Comorile cazacilor Mării Negre
Există credința că Cimitirul Sotnîkivske nu este doar un loc de odihnă veșnică, ci și un „seif”. Se zvonește că, înainte de a părăsi definitiv aceste pământuri sau de a pleca la război, cazacii își ascundeau aurul în cripte secrete sub crucile de piatră sau în ramificații înfundate ale catacombelor, ale căror intrări erau blocate cu stânci. Legenda spune că comoara se va deschide doar celui care vine nu din lăcomie, ci pentru a restaura memoria eroilor uitați. Însă încercările arheologilor clandestini de a găsi aurul s-au încheiat mereu cu mâinile goale sau cu accidente neașteptate.
4. Mistica crucilor „trilobate”
Se spune că vechile cruci cazace de pe munte au o putere aparte. Unii clarvăzători locali afirmă că acesta este un „loc de forță”, unde dispare senzația timpului. Există credința că, dacă la răsărit pui mâna pe cea mai veche cruce și ceri protecție pentru casa ta, spiritele strămoșilor cazaci îți vor ocroti familia. În același timp, o altă legendă avertizează că aceste cruci nu trebuie fotografiate în noaptea cu lună plină — se spune că pe imagini apar apoi chipuri ale unor oameni care nu se aflau acolo.
5. Coșurile de fum care șoptesc
Deoarece coșurile caselor-peșteră ieșeau direct la suprafața platoului, a apărut o legendă urbană despre „șoptitorii subterani”. Se spune că, în vremurile vechi, contrabandiștii foloseau aceste conducte ca sistem de avertizare. Dacă pe liman apărea paza, de sus se șoptea în țeavă un semn convenit, care, datorită acusticii stâncii, putea fi auzit în adâncul peșterii la zeci de metri distanță. Astăzi, turiștii glumesc uneori că, dacă apropii urechea de un vechi coș de fum abandonat de pe munte, poți auzi ecoul conversațiilor purtate aici acum o sută de ani.
Muntele Șkodova este un loc unde granița dintre realitate și legendă este foarte subțire. Poate tocmai de aceea îi atrage pe cei care caută în Odesa ceva mai mult decât simple peisaje maritime.
